Mădălina Manole ar fi împlinit vârsta de 56 de ani, în urmă cu două săptămâni, pe data de 14 iulie, însă destinul a avut alte planuri cu ea. Sunt 13 ani de la moartea uneia dintre cele mai iubite cântărețe din România. Acum, după atâția ani de durere, fratele regretatei artiste le-a arătat tuturor semnul pe care l-a primit de la sora lui din Ceruri.
Mădălina Manole, pe numele ei real Anca Magdalena Mircea, a fost găsită fără suflare, în anul 2010, în vila din Otopeni, unde locuia cu soțul și fiul său. Vestea morții sale a îndoliat o țară întreagă. Nici până în ziua de astăzi, rudele, prietenii și fanii săi nu au putut să accepte pierderea artistei cu „părul de foc”.
Marian, fratele Mădălinei Manole, este îngenunchiat de durere. Pe data de 14 iulie 2023, bărbatul a postat un video cu furtuna care a avut loc în București. Potrivit acestuia, ploaia a fost, de fapt, un semn de la Mădălina Manole, susținând că sufletul ei încă nu și-a găsit liniștea.
„Plânge cerul, plânge sufletul ei, plâng ochii noștri! Primul 14 iulie în ăștia 13 ani când sunt trezit de tunete, fulgere, trăsnete și plouă!
Nu că aș fi dormit azi noapte! Am închis ochii, doar forțându-mă să mă odihnesc puțin! Spectacolul cerului de ziua Mădălinei!”, este descrierea pe care bărbatul a făcut-o în dreptul postării de pe Facebook.
La acea postare, fanii Mădălinei Manole au reacționat de îndată.
„La mulți ani printre îngeri, Mădălina! Ne lipsești!”/„Dumnezeu să o odihnească în pace! Sperăm să se facă dreptate!”/„Semn că cerul e pornit să facă dreptate, să aducă la iveală adevărul. Veșnică memorie fetei cu părul de foc – Mădălina!”, sunt câteva dintre comentariile oamenilor.